spațiu/timp 2

La un moment dat, în acel an, la un răsărit devreme la malul mării, apa se transformase în cristale lichide, într-o plasmă curcubeică pe care o mai întâlnisem. Trecuse totuși atât de mult timp de la acea senzație, încât simțeam din nou extazul, fericirea, golul.Într-una din nopți ,numărasem un pumn de stele căzătoare.Adormisem sub cerul liber, ascultând valurile, până un cățel mă trezise, lingându-mi picioarele.
După aceea, am făcut dragoste cu muntele-mi iubit, cunoscându-i cascadele și peșterile. His highs and lows.Am plecat pe ploaie. De la baza lui, vârful nu se mai vedea. Doar întunecimea universului.

Oameni cusuți printre sentimente. Situații absurde.Traiul în beci. Altă viață.

Îmi amintesc cu drag de culoarea din camera Gigantului. O cameră mare pentru un om mare. Ferestrele înalte și copacii neînfloriți. Ceața de la malul râului. Noaptea pe uliță.

Și ziua aceea caldă de iunie, cu mulți oameni frumoși și iarbă moale. Țigara fumată pe ascuns sub nucul verde. 

Primele zile.Întunecimea. Linistea copacilor și gerul cumplit. Scările, oamenii, stările. Altă viață.Alt timp. 

Același timp.Spațiutimpcontinuum.Entități noi.Dragi.

Doar că nu mă mai adăpostea niciun colț de masă. Schimbase locul. Schimbam tradiții.



spațiu/timp 1.

Sub bradul artificial, era cu totul altă lume și-mi imaginam că și timpul avea altă mișcare. Câteodată, stând acolo, cu mâna stângă sub cap, auzeam ticăiturile ceasului curgând în sincon cu decorul făcut într-o ultimă și disperată încercare de a mai trăi puțin (magia). Probabil că ceva murise-n mine / în toată lumea în acea iarnă.
Luminița căsuței de carton, era aprinsă de o săptămână. Părea adusă dintr-o poezie veche.

Într-un alt capăt de lume, Lorisul își trăia timpul, alergând după destinații. Crăciunul nu fusese niciodată o sărbătoare dragă ei. Iarna aceea nu-i schimba deloc părerea. Prima veste de când plecase, o primisem chiar în noaptea oh, atât de magică. Timpul ei, bătea pasul pe loc, cu ea izolată-ntr-o gară rece. Cu câteva ore înainte, cafele nocturne se amestecaseră cu magie energizantă și zâmbetele obosite.Camé,la came. Lâcher sa came. Și multe alte porcăisme.


să meargă cu pereții de lemn.

- Ce vrei să spui, că mobila nu mai arată bine?
- Ce mai e din ea, oricum?
- Tot. Ultima cameră e un monument al reciclării lucrurilor de care n-am mai avut nevoie. E un adevărat concept. O operă de artă
- Oh, da și "resturarea" noptierei..
- ... care va dispărea curând, pe cuvântul meu!
- Să nu te atingi de ea! 
-... cu ce a fost .. aaa! Da! Spray la tub auriu. AURIU!
- Să meargă cu pereții de lemn.

she makes the sound of sea,to calm me down.

De când seara începu să se lase devreme, iar soarele zâmbea tot mai rece, nu trecea zi să în care mintea să nu-mi fugă la vară, la serile calde, pline de foc și stele și drumuri prin pădure.Și câteodată mă trezeam dimineața cu melodia asta în cap, melodie ce mă transpunea automat la un apus,pe când vara era încă la început.Pe-atunci nu era zi în care să nu ne pierdem printr-o pădure, mai aproape sau mai departe de micul oraș.Asta iubisem întotdeauna la el:orizontul verde.Pădurea.Delirul.În acele dimineți-cu-melodia-în-cap 
eram din nou acolo, în vârf de munte, uitându-mă prin Loris, pierdută-n culorile cerului pregătit de apus.Ca un timbru bun.Vocea ei, încercând să dibuie versurile melodiei, drumul înapoi spre casă, melodia cântată cu volum dat tare.Serpentine și animale sălbatice fugind pe-un drum îngust.
Înainte de Șobolan.Înainte să-mi retrezească doruri și simțiri,nevoi și dorințe rămase neîndeplinite,ca întotdeauna.